Jocul meu preferat este "jocul…de-a primavara".

Jocul se joaca in doi. Fiecare dintre combatanti trebuie sa conduca un roi de fluturi, sa ii invete zborul de la crisalida pana la maturitate.

Se iau crisalidele..(fiecare are acelasi numar) si cu grija cu care privesti stelele..de teama sa nu se stinga…cu mangaieri fine si lente, le transformiin fluturi. Fluturi mari cu aripi colorate, ce se inghesuie sa se ridice spre cer.

Odata reusita aceasta procedura…nu conteza timpul in care se petrece…daca ambii parteneri de joc reusesc sa le transforme in aceeasi unitate de timp…incepe repriza a doua a jocului. Fiecare dintre jucatori (obligatoriu numai doi) incearca prin procedee personale sa conduca fluturii spre cer, acolo unde se pot intalni cu stelele, acolo unde timpul nu are limite si unde numai luna le poate eclipsa in stralucire. In drumul lor fluturii trebuie sa treaca obligatoriu pe la celalalt partener de joc. Isi incep drumul de la calcaie spre ceafa, trecand pe spate cu atingeri suave. Se duc spre cap , se ascund in par si fac racoare cu bataia lor din aripi. Se opresc pe fruntea partenerului, intr-o coroana de culoare, facandu-l regele si regina universului. De acolo…incepe zborul haotic, se invart ca intr-o miscare rapida circulara, trebuie sa invaluie partenerul, sa-l convinga prin zborul lor ca sunt singuri in univers. Apoi fluturii…fermi si convingatori…o iau usor spre piept, se opresc in locul unde ceasul universal al omenirii bate ritmic…zabovesc acolo incercand sa simta timpul….Apoi coboara si mai jos, explorand cele mai adanci si misterioase locuri. Abia aici isi dau seama ca desi nu au simtit…in dorinta lor de a deveni fluturi zburatori la cer…timpul a trecut. Atunci…cu vointa si tenacitate, cu blandete si cu dorinta zboara din nou circular, invaluie, ating, simt, doresc …si explodeaza intr-o mare de fluturi colorati direct spre cer…

In momentul acela jocul trece intr-o noua etapa…cea de vara. In jocul acesta castiga cel ce reuseste sa isi conduca fluturii pe acest traseu fara a se lasa impiedicati de nimic. De multe ori…dar foarte rar…ambii jucatori sunt la egalitate. Avantajul jocului este ca se poate juca la orice varsta iar timpul de joc este ....nelimitat.

As pune urechea pe pamant, sa ascult vocea interioara a lumii.

As vrea ca in timp ce ascult muzica pamantului, ochii mei sa poata vedea in adancuri.

As vrea ca atunci cand vorbesc, sa aud ecoul din zari, sa fiu invaluita in muzica norilor si a cetii diminetii.

Daca toate astea s-ar intampla, as fi mai multumita sa stiu ca exista oameni, ca exista dragoste si ca viata are rostul ei bine definit.

Visez de multe ori ca e iarna, e rece si apa marii a inghetat. Eu ma aflu sub gheata si privesc in sus. Vad patinatori ce parca patineaza peste mine, cu capul direct in nori. Prin gheata…totul pare mai cald decat in realitate. Intind mana si ating gheata de deasupra capului. Nu e rece…este calda si primitoare, este transparenta si totodata colorata. Totul se vede albastru...gheata, cerul, oamenii tot, totul este ca intr-o simfonie albastra a marii.

Ma uit in sus si te vad pe tine. Patinezi linistit…singur, cu bratele libere parca pregatite de intampinare. Nu stii ca eu sunt jos, acolo…sub gheata. Patinezi si te opresti din cand in cand si te uiti in sus spre cer.
----- HEEEEIIIII…eu sunt aici jos….sub gheata, sub picioarele tale!!!! Ai grija..daca patinezi peste mine…ai putea sa ma ranesti cu lamele patinelor. Parca mi-e frica, mi-e frica de asta atat de tare incat nici ochii nu mai am curaj sa ii ridic spre tine. Tu patinezi la fel de senin….nu vezi ca te privesc doi ochi albastrii de acolo de sub gheata….doi ochi ce parca ar vrea sa spuna ceva dar…se tem. Noroc ca vine primavera si gheata se topeste, redevine marea cea mare….cu apa adanca de sub care eu nu pot privi.

Poate la iarna patinam amandoi !!!!!